Prevenţia modernă cuprinde în principal un set de măsuri luate pentru prevenirea bolilor, spre deosebire de tratamentul bolii în sine care se conturează după o serie de reguli bine stabilite.
Prevenţia se poate adresa din perspectiva sănătății unei varietăţi şi multitudini de stări fizice și psihice, care sunt cuantificate în contextul unor parametrii în care se vor regăsi afectări datorate factorilor de mediu, predispoziţiilor genetice, agenţilor patogeni, cât şi stilului de viaţă. Interacţiunea complexă a predispoziţiilor biologice specifice unui individ cu alte gene şi cu mediul înconjurător ne îndreaptă spre un registru de cercetare care ridică încă multe întrebări.
Sănătatea, boala şi invaliditatea (înregistrate în aria organică şi mentală) reprezintă procese dinamice care încep de multe ori înainte ca indivizii să îşi dea seama că sunt afectaţi. Prevenirea bolilor se bazează pe acțiuni anticipative, care pot fi clasificate ca prevenție primară, secundară, terțiară.
În timp ce în medicină prevenţia urmărește să îmbunătățească viețile indivizilor ajutându-i să –şi îmbunătățească propria lor sănătate, în zona prevenţiei tulburărilor mentale mergând pe aceeiaşi idee există un continuum între practica preventivă oferită de corpul specialiştilor din psihiatrie şi a celor din psihologie.
Cauzele tulburărilor mentale sunt variate și uneori neclare, iar teoriile încearcă să încorporeze rezultatele provenite din cercetare pentru a răspunde întrebărilor care se ridică in acest domeniu. Tratamentul acestor afecţiuni este oferit în spitalele de psihiatrie, iar evaluările sunt efectuate de către psihiatri, psihologi clinicieni și asistenți sociali prin diferite metode. Tratamentele clinice sunt furnizate de profesioniştii din domeniul sănătăţii mentale.
Psihoterapia și medicamentaţia psihofarmacologică sunt două opțiuni majore de tratament, iar rolul echipei interdisciplinare în acest context este unul fundamental.